Cei 64 de absolvenți, 53 de la specializarea ,,Asistent medical generalist’’ și 11 de la specializarea ,,Asistent medical de farmacie”, au încheiat săptămâna trecută examenele de absolvire.
Promoția 2020 a Școlii Postliceale Auxila Mediaș este a patra din istoria unității de învățământ. Până la începutul lunii septembrie continuă înscrierile pentru anul de învățământ 2020-2021.
Datorită pandemiei de coronavirus, principala noutate din acest an a fost aceea că absolvenții Școlii Postliceale Auxila Mediaș au susținut examenul online. De asemenea, celelalte probe au fost echivalate. Absolvenții au promovat cu brio examenele, astfel că de acum înainte pot profesa în domeniul ales. În perioada următoare, aceștia urmează să se angajeze în sistemul medical românesc sau cel german, școala fiind patronata de Auxila, un jucător important pe piața medicală din Germania.
„Pot să vă spun că am avut o promoție foarte bine pregătită și în acest an. Vreau să mulțumesc tuturor celor care au avut încredere în a studia la Școala Postliceală Auxila Mediaș, părinților și tuturor celor care i-au sprijinit” a explicat Viorel Pasc, Directorul unității de învățământ
Înscrierile continua
De la începutul lunii iunie, Școala Postliceală Auxila Mediaș a demarat procesul de înscriere pentru anul școlar 2020-2021. Acesta va avea loc până în data de 11 septembrie. Unitatea de învățământ le oferă viitorilor săi elevi, un număr de două specializări și anume ,,Asistent medical generalist’’, respectiv ,,Asistent medical de farmacie’’. Pentru prima specializare, școala le pune la dispoziție acestora un număr de 100 locuri, iar la cea de-a doua specializare sunt disponibile un număr de 30 locuri. Un argument important pentru cei care vor opta pentru a se pregăti în aceste domenii, este acela că au șansa de a primi burse de studiu oferite de angajatori germani, cu posibilitatea angajării la absolvire. Totodată, Școala Postliceală Auxila le oferă elevilor săi cabinete de nursing moderne, dotate de parteneri germani, dar și un cabinet școală farmacie, amenajat cu sprijinul companiei Romgaz.
Condiții speciale
Noul an de învățământ va fi și el unul sub semnul pandemiei, astfel că la nivelul școlii se fac deja pregătirile necesare pentru ca elevii să beneficieze de condiții sigure pentru studiu atunci când vor trece pragul școlii. Astfel, unitatea de învățământ a achiziționat deja stocuri de dezinfectant, măști, lămpi ultraviolete cu efect biocid, clor și alte materiale necesare. În ceea ce privește modul în care se va desfășura pregătirea elevilor, se va merge atât pe cursuri cu prezență fizică, cât și cursuri care vor avea loc în mediul online. Mai concret, cursurile teoretice se vor desfășura prin intermediul internetului, iar cele aplicative vor fi unele cu prezența fizică a elevilor la școală și vor ține cont de toate regulile de protecție necesare.