Proiect Erasmus+
Pe parcursul anului școlar trecut, Școala Postliceală Auxila a derulat în premieră un proiect Erasmus+. Unitatea de învățământ a obținut în parteneriat cu BMS Pflege und Hilfsdienste GmbH din Germania, un grant de 60.000 Euro pentru proiectul „Tranziție ușoară de la școală la piața muncii în context european”. În cadrul acestuia, 20 de elevi au desfășurat un stagiu de practică la partenerul german, iar 5 cadre didactice au luat parte la o activitate menită să le formeze competențe profesionale practice.
Obiectivele proiectului
Unul dintre obiectivele proiectului a fost dezvoltarea formării profesionale a celor 20 de elevi, care au dobândit experiență pe baza activităților practice de muncă într-un mediu de lucru european conectat la domeniul de pregătire profesională. Acest lucru s-a realizat prin parcurgerea a 60 de ore din cadrul modulului de pregătire practică Nursing, specific din cadrul Stagiilor de pregătire practică în unități medicale, în scopul integrării profesionale pe piața muncii ulterioară absolvirii școlii postliceale. Alte obiective au fost dezvoltarea competențelor profesionale și a competențelor cheie de îndeplinire a sarcinilor de lucru, responsabilitatea la locul de muncă, învățare și cooperare la locul de muncă, comunicare într-o limbă străină, dar și cultivarea importanței sănătății fizice și mentale. În fine, un alt obiectiv s-a referit la îmbunătățirea pregătirii profesionale a unui număr de 5 profesori, prin însușirea și exersarea practicilor europene privind organizarea și realizarea stagiilor de practică ale elevilor la partenerul de practică, care să permită dezvoltarea competențelor profesionale ale elevilor școlii.